Ponturi Pariuri Fotbal UTA Arad vs Farul Constanța

UTA primeșe la Arad vizita Farului în etapa a 5-a din SuperLiga României. Confruntarea de pe stadionul Francis Neuman va avea loc sâmbătă, 9 august, de la ora 18:30.
Atât UTA, cât și Farul au început extrem de bine acest sezon și sunt pe locuri de play-off.
Să începem cu arădenii, care, după patru etape, au 8 puncte și sunt pe plus la golaveraj, 7-5. Echipa lui Adi Mihalcea a început SuperLiga cu două meciuri tari și din ambele a plecat neînvinsă. A făcut 3-3, acasă, cu Universitatea Craiova, și 1-1, în deplasare, la U Cluj. Astfel, „Bătrâna Doamnă” este una din cele patru echipe din SuperLiga care nu au pierdut până acum în acest start de campionat. După cele două rezultate de egalitate, pentru „textiliști” au urmat două victorii, acasă, cu Hermannstadt (1-0) și în deplasare, la Ploiești, cu Petrolul (2-1).
De cealaltă parte, Farul se laudă cu faptul că are 10 puncte și împarte astfel primul loc cu Rapid și Universitatea Craiova. Doar golaverajul face ca echipa echipa lui Ianis Zicu să fie pe locul 3. La fel ca UTA, Farul a început sezonul cu o remiză, la Botoșani, scor 1-1. Au urmat apoi trei victorii la rând, toate entuziasmante: 3-2 cu Oțelul, 2-1 cu FCSB și 2-1 cu Metaloglobus. „Marinarii” au un goalveraj de 8-5.
Se înfruntă așadar două echipe care joacă deschis, care marchează mult, dar și care, până acum, au primit gol în fiecare din cele 4 etape.
Echipele probabile:
- UTA: Iliev - Tutu, Poulolo, Pospelov, Padula - Van Durmen, Ov. Popescu - Costache, Roman, Tzionis - ABdallah; Antrenor: Adrian Mihalcea
- Farul: Buzbuchi: - Maftei, Larie, Țîru, Ganea - Vînă, Ramalho, Radaslavescu - Grigoryan, Isfan, Tănasă; Antrenor: Ianis Zicu
Atât Farul cât și UTA au doi fotbaliști în formă, care au marcat câte 3 goluri până acum. Ambii fotbaliști sunt transferuri perfectate în acest sezon. Este vorba despre Răzvan Tănasă, la Farul, respectiv Alin Roman, la UTA.
- ultimele 4 confruntări directe s-au terminat cu goluri înscrise în ambele porți
Fortuna oferă la pronosticul „Ambele marchează” pentru UTA Arad - Farul Constanța o cotă de @1,81
Am jucat acest pariu la FORTUNA!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri sportive!
Obține BONUSUL INSTANT1.81