Biletul zilei fotbal la cota 2.27
Biletul zilei de azi, 21 septembrie 2026, este format din două pronosticuri, iar cota totală ne poate dubla miza investită.
Petrolul Ploiești - Csikszereda și Leiria U23 - Gil Vicente U23 sunt meciurile la care ne-am oprit într-o zi în care marile campionate au intrat deja în pauza dedicată echipelor naționale.
În România, direcția pare să fie una singură în duelul de la Ploiești, unde ”lupii” sunt favoriți în duelul cu oaspeții din Miercurea Ciuc, în timp ce în Portugalia suntem cu ochii pe tineret, în ”Next Gen”, campionatul lusitanilor pentru juniori.
PETROLUL PLOIEȘTI - CSIKSZEREDA (21:00) - Runda a 10-a din SuperLigă se închide la Ploiești! Petrolul, surpriza plăcută din acest start de sezon, o întâlnește pe Csikszereda, una dintre principalele ”candidate” la retrogradare.
- După 9 etape, Petrolul se află pe locul 4, cu 16 puncte;
- Csíkszereda este pe ultimul loc, cu 1 punct - ciucanii sunt singurii din tot campionatul care n-au reușit să bată pe nimeni.
În sezonul trecut, Petrolul a învins-o pe Csikszereda doar în playout, scor 2-0. În sezonul regulat au fost două remize, ambele 1-1. Acum însă, diferența dintre cele două formații pare mult prea mare.
- Csíkszereda vine după 1-3 cu Dinamo, iar la ultima deplasare a încasat-o și mai rău: 1-5 la Arad, contra lui UTA.
- Petrolul vine după 2-2 în deplasare cu FCSB, în timp ce ultimul joc acasă a consemnat un succes: 2-0 cu Corvinul.
LEIRIA U23 - GIL VICENTE U23 (18:00) - Biletul îl deschidem însă în Portugalia, în liga de tineret, acolo unde Leiria U23 primește vizita lui Gil Vicente U23. Gazdele se află pe locul 10, cu 7 puncte strânse în 5 meciuri, în timp ce oaspeții sunt ceva mai jos, pe 17, cu 5 puncte acumulate în 6 partide.
- 6-6 este golaverajul lui Leiria U23 în primele 5 etape din noul sezon;
- 8-10 este golaverajul lui Gil Vicente U23 după 6 jocuri disputate în această stagiune.
Cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul trecut de Next Gen, iar Gil Vicente U23 a câștigat de fiecare dată, la capătul a două meciuri spectaculoase: 3-2 în deplasare și 3-1 pe teren propriu.
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont și vezi promoția disponibilă pentru jucători noi!
Vezi oferta aiciNu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Joacă la pariuri cu 1000 de RON GRATIS de la Fortuna!
Roata Norocoasă: câștigă GARANTAT la fiecare rotire, pe Betano
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
